Legislaţie

Cadru Legislativ>

LEGE nr. 272 din 29 iunie 2006 pentru completarea art. 7 din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice

Data: 29 iunie 2006

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic
1. După alineatul (1) al articolului 7 din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.101 din 25 noiembrie 2004, se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11) În cazul interconectării, furnizorul are obligaţia de a transmite la interfaţa dintre cele două reţele identitatea liniei apelante fără a o altera, modifica sau şterge."
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 576 din data de 4 iulie 2006

Căutare

SNEP-Ghiseul.ro

GiseulRo
Începând cu data de 30 martie 2011 până în prezent s-au efectuat 6 094 de plati prin SEAP - Ghişeul.ro, in valoare de 1 077 869.95 lei, iar conform statisticilor, site-ul www.ghiseul.ro a fost accesat de un număr de 116 270 vizitatori unici

Premii şi distincţii EBC

eComunitate

Începând cu anul 2006 până în prezent, proiectul EBC a primit următoarele nominalizări :

• 2011 - European Public Sector Award EPSA, Certificat “Best Practice” la categoria "Servicii Publice inteligente într-un context economic dificil",

• 2011, Washington D.C - ComputerWorld Honors Program, Laureat la categoria "Digital access",

• 2010, Bucureşti - Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Premiul I la categoria "Îmbunătăţirea serviciilor publice printr-un management organizaţional şi al calităţii performanţei”,

• 2010 - International Project Excellence Awards, Finalist la categoria "Project Excellence in Medium-Sized Projects", organizată de Asociația Internațională de Project Management (IPMA),

• 2008, Viena, European Union e-Inclusion Competition, Medalie la categoria "Geographic Inclusion",

• 2006, Bucureşti - Premiile IT&C ale României, "Proiectul cu cel mai bun conţinut informaţional".

Digital Agenda for Romania

aaa

Digital Agenda for Romania - Cluj
11 OCTOMBRIE 2011

Digital Agenda for Romania - Iaşi
06 OCTOMBRIE 2011

Digital Agenda for Romania - Timişoara
03 OCTOMBRIE 2011

MCSI On-line

  
Link-uri utile