Având în vedere angajamentele României în cadrul calendarului de măsuri pentru integrarea în Uniunea Europeană, pentru transpunerea în dreptul intern a acquis-ului comunitar privind respectarea dreptului de proprietate intelectuală, în scopul eliminării blocajelor constatate pe parcursul aplicării Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea întăririi capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor prin stabilirea unei structuri organizatorice corespunzătoare şi pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii în domeniu, aceste elemente vizând interesul public şi reprezentând situaţii extraordinare şi de urgenţă, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.Partea introductivă a articolului 7 va avea următorul cuprins:
"Art. 7
Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt:"
2.La articolul 7, litera j) se abrogă.
3.La articolul 13, litera a) va avea următorul cuprins:
"a) reproducerea operei;"
4.Articolul 14 va avea următorul cuprins:
"Art. 14
Prin reproducere, în sensul prezentei legi, se înţelege realizarea integrală sau parţială a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum şi stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice."
5.Alineatul (3) al articolului 144 va avea următorul cuprins:
"(3) Remuneraţia echitabilă prevăzută la alin. (2) nu se datorează, în cazul în care împrumutul este realizat prin bibliotecile instituţiilor de învăţământ cu acces gratuit."
6.La articolul 144, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Dreptul de împrumut nu se epuizează odată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de proprietate asupra originalului ori copiilor unei opere pe piaţă, efectuat de titularul de drepturi sau cu consimţământul acestuia."
7.Articolul 145 va avea următorul cuprins:
"Art. 145
Dispoziţiile prezentei legi privind închirierea şi împrumutul nu se aplică:
a) construcţiilor rezultate din proiecte arhitecturale;
b) originalelor sau copiilor operelor de design ori de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice;
c) originalelor sau copiilor operelor, în scopul comunicării publice ori pentru a căror utilizare există un contract;
d) lucrărilor de referinţă pentru consultare imediată sau pentru împrumut între instituţii;
e) operelor create de autor în cadrul contractului individual de muncă, dacă acestea sunt utilizate de către cel care a angajat autorul, în cadrul activităţii obişnuite."
8.Alineatul (1) al articolului 15 va avea următorul cuprins:
"Art. 15
(1) Se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al membrilor unei familii şi al cunoştinţelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuţie ori de prezentare directă a operei, expunerea publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică şi de arhitectură, proiecţia publică a operelor cinematografice şi a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de artă digitală, prezentarea într-un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum şi prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate. De asemenea, se consideră publică orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, prin punerea la dispoziţie publicului, inclusiv prin Internet sau alte reţele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces din orice loc sau în orice moment ales în mod individual."
9.Articolul 151 va avea următorul cuprins:
"Art. 151
În sensul prezentei legi, prin radiodifuzare se înţelege:
a) emiterea unei opere de către un organism de radiodifuziune sau de televiziune, prin orice mijloc ce serveşte la propagarea fără fir a semnelor, sunetelor sau imaginilor ori a reprezentării acestora, inclusiv comunicarea publică prin satelit, în scopul recepţionării de către public;
b) transmiterea unei opere sau a reprezentării acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, cu excepţia reţelelor de calculatoare, în scopul recepţionării de către public."
10.La alineatul (2) al articolului 33, litera e) va avea următorul cuprins:
"e) de opere, în cazul utilizării de natură necomercială în beneficiul persoanelor cu handicap, care sunt direct legate de acel handicap şi în limita cerută de handicapul respectiv."
11.Alineatul (3) al articolului 33 va avea următorul cuprins:
"(3) Sunt exceptate de la dreptul de reproducere, în condiţiile prevăzute la alin. (1), actele provizorii de reproducere care sunt tranzitorii sau accesorii şi constituie o parte integrantă şi esenţială a unui proces tehnic şi al căror scop unic este să permită transmiterea, în cadrul unei reţele între terţi, de către un intermediar, sau utilizarea licită a unei opere ori a altui obiect protejat şi care nu au o semnificaţie economică de sine stătătoare."
12.Articolul 34 va avea următorul cuprins:
"Art. 34
(1) Nu constituie o încălcare a dreptului de autor, în sensul prezentei legi, reproducerea unei opere, cu excepţia partiturilor muzicale, fără consimţământul autorului, pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii, cu condiţia ca opera să fi fost adusă anterior la cunoştinţă publică, iar reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor ori pe titularul drepturilor de utilizare.
(2) Pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum şi pentru aparatele ce permit realizarea de copii, în situaţia prevăzută la alin. (1), se va plăti o remuneraţie compensatorie stabilită prin negociere, conform prevederilor prezentei legi."
13.Articolul 37 va avea următorul cuprins:
"Art. 37
(1) În scopul de a testa funcţionarea produselor la momentul fabricării sau vânzării, societăţile comerciale care produc ori vând înregistrări sonore sau audiovizuale, echipament pentru reproducerea ori comunicarea publică a acestora, precum şi echipament pentru receptarea de emisiuni de radio şi de televiziune pot reproduce şi prezenta extrase din opere, cu condiţia ca aceste operaţiuni să fie reduse la dimensiunile necesare testării.
(2) Pentru supravegherea utilizării repertoriului propriu de către terţi organismele de gestiune colectivă pot monitoriza prin orice mijloace activitatea utilizatorilor, fără autorizarea acestora şi fără plată, putând solicita în acest scop şi informaţii de interes public deţinute, potrivit legii, de instituţiile publice competente."
14.Alineatul (1) al articolului 38 va avea următorul cuprins:
"Art. 38
(1) Cesiunea dreptului de radiodifuzare a unei opere către un organism de radiodifuziune sau de televiziune dă dreptul acestuia să înregistreze opera pentru nevoile propriilor emisiuni în scopul realizării, o singură dată, a radiodifuzării autorizate. În cazul unei noi radiodifuzări a operei astfel înregistrate este necesară o nouă autorizare din partea autorilor, în schimbul unei remuneraţii care nu poate face obiectul unei renunţări. Dacă în termen de 6 luni de la prima radiodifuzare nu se solicită această autorizare, înregistrarea trebuie distrusă."
15.Alineatul (1) al articolului 41 va avea următorul cuprins:
"Art. 41
(1) Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale trebuie să prevadă drepturile patrimoniale transmise şi să menţioneze, pentru fiecare dintre acestea, modalităţile de utilizare, durata şi întinderea cesiunii şi remuneraţia titularului dreptului de autor. Absenţa oricăreia dintre aceste prevederi dă dreptul părţii interesate de a cere anularea contractului."
16.Alineatul (5) al articolului 56 va avea următorul cuprins:
"(5) În cazul în care editorul intenţionează să distrugă copiile operei, rămase în stoc după o perioadă de 2 ani de la data publicării, şi dacă în contract nu se prevede o altă perioadă, acesta este obligat să le ofere mai întâi autorului la preţul pe care l-ar fi obţinut prin vânzarea ca deşeuri."
17.La articolul 65, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Pentru realizarea unei opere audiovizuale, forma scrisă a contractului dintre producător şi autorul principal este obligatorie."
18.Articolul 66 va avea următorul cuprins:
"Art. 66
Sunt autori ai operei audiovizuale, în condiţiile prevăzute la art. 5, regizorul sau realizatorul, autorul adaptării, autorul scenariului, autorul dialogului, autorul muzicii special create pentru opera audiovizuală şi autorul grafic pentru operele de animaţie sau al secvenţelor de animaţie, când acestea din urmă reprezintă o parte importantă a operei. În contractul dintre producătorul şi regizorul sau realizatorul operei părţile pot conveni să fie incluşi ca autori ai operei audiovizuale şi alţi creatori care au contribuit substanţial la crearea acesteia."
19.Alineatul (1) al articolului 70 va avea următorul cuprins:
"Art. 70
(1) Prin contractele încheiate între autorii operei audiovizuale şi producător, în lipsa unei clauze contrare, se prezumă că aceştia, cu excepţia autorilor muzicii special create, îi cedează producătorului drepturile exclusive privind utilizarea operei în ansamblul său, prevăzute la art. 13, precum şi dreptul de a autoriza dublarea şi subtitrarea, în schimbul unei remuneraţii echitabile."
20.La articolul 73, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Prima vânzare a unei copii a unui program pentru calculator pe piaţa internă de către titularul drepturilor sau cu consimţământul acestuia epuizează dreptul exclusiv de autorizare a distribuirii acestei copii pe piaţa internă."
21.La alineatul (1) al articolului 98, literele b) şi g) vor avea următorul cuprins:
"b) reproducerea interpretării sau a execuţiei fixate;
g) radiodifuzarea şi comunicarea publică a interpretării sau a execuţiei sale, în afara cazului în care interpretarea ori execuţia a fost deja fixată sau radiodifuzată ori realizată pe baza unei fixări, caz în care are dreptul numai la remuneraţie echitabilă;"
22.Alineatele (2) şi (3) ale articolului 98 vor avea următorul cuprins:
"(2) În sensul prezentei legi, se consideră fixare incorporarea sunetelor, imaginilor ori a sunetelor şi imaginilor sau a reprezentării digitale a acestora, într-un suport care permite perceperea, reproducerea ori comunicarea publică, cu ajutorul unui dispozitiv.
(3) Remuneraţia echitabilă prevăzută la alin. (1) lit. g) se stabileşte şi se colectează conform procedurii prevăzute la art. 131, 1311, 1312 şi 133."
23.La articolul 98, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) Definiţiile prevăzute la art. 14, 141, 142, 143, 144, art. 15 alin. (1), art. 151 şi 152 se aplică în mod corespunzător şi drepturilor prevăzute la alin. (1)."
24.Articolul 102 va avea următorul cuprins:
"Art. 102
(1) Durata drepturilor patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi este de 50 de ani de la data interpretării sau execuţiei. Totuşi, dacă fixarea interpretării sau execuţiei în decursul acestei perioade face obiectul unei publicări licite sau al unei comunicări publice licite, durata drepturilor este de 50 de ani de la data la care a avut loc pentru prima oară oricare dintre acestea.
(2) Durata prevăzută la alin. (1) se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor faptului generator de drepturi."
25.Alineatul (1) al articolului 103 va avea următorul cuprins:
"Art. 103
(1) Se consideră înregistrare sonoră sau fonogramă, în sensul prezentei legi, fixarea sunetelor provenite dintr-o interpretare ori execuţie sau a altor sunete ori a reprezentării digitale ale acestor sunete, alta decât sub forma unei fixări incorporate într-o operă cinematografică sau în altă operă audiovizuală."
26.La alineatul (1) al articolului 105, litera f) va avea următorul cuprins:
"f) radiodifuzarea şi comunicarea publică a propriilor înregistrări sonore, cu excepţia celor publicate în scop comercial, caz în care are dreptul la remuneraţie echitabilă;"
27.Articolul 106 va avea următorul cuprins:
"Art. 106
(1) Durata drepturilor patrimoniale ale producătorilor de înregistrări sonore este de 50 de ani de la data primei fixări. Totuşi, dacă înregistrarea în decursul acestei perioade face obiectul unei publicări licite sau al unei comunicări publice licite, durata drepturilor este de 50 de ani de la data la care a avut loc pentru prima oară oricare dintre acestea.
(2) Durata prevăzută la alin. (1) se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor faptului generator de drepturi."
28.Articolul 1064 va avea următorul cuprins:
"Art. 1064
(1) Durata drepturilor patrimoniale ale producătorilor de înregistrări audiovizuale este de 50 de ani de la data primei fixări. Totuşi, dacă înregistrarea în decursul acestei perioade face obiectul unei publicări sau al unei comunicări publice licite, durata drepturilor este de 50 de ani de la data la care a avut loc pentru prima oară oricare dintre acestea.
(2) Durata prevăzută la alin. (1) se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor faptului generator de drepturi."
29.Articolul 107 va avea următorul cuprins:
"Art. 107
(1) Autorii operelor susceptibile de a fi reproduse prin înregistrări sonore sau audiovizuale pe orice tip de suport, precum şi cei ai operelor susceptibile de a fi reproduse pe hârtie, direct ori indirect, în condiţiile prevăzute la art. 34 alin. (1), au dreptul, împreună cu editorii, producătorii şi cu artiştii interpreţi sau executanţi, după caz, la o remuneraţie compensatorie pentru copia privată, conform art. 34 alin. (2). Dreptul la remuneraţia compensatorie pentru copia privată nu poate face obiectul unei renunţări din partea beneficiarilor.
(2) Remuneraţia compensatorie pentru copia privată se plăteşte de către fabricanţii şi importatorii de suporturi sau aparate, prevăzute la art. 34 alin. (2), indiferent dacă procedeul folosit este unul analog sau digital.
(3) Importatorii şi fabricanţii de suporturi şi aparate, prevăzute la art. 34 alin. (2), sunt obligaţi să se înscrie la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în Registrul Naţional al Copiei Private, şi pot desfăşura activităţile respective de import sau de producţie numai după obţinerea de la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a certificatului de înregistrare. Acest certificat se eliberează de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor pe baza dovezilor privind obiectul de activitate declarat legal şi a certificatului unic de înregistrare la registrul comerţului, în termen de 5 zile de la depunerea acestora.
(4) Lista suporturilor şi a aparatelor pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată, precum şi cuantumul acestei remuneraţii se negociază din 2 în 2 ani, în cadrul unor comisii constituite din:
a) câte un reprezentant al principalelor organisme de gestiune colectivă, care funcţionează pentru câte o categorie de drepturi, pe de o parte;
b) câte un reprezentant al principalelor structuri asociative mandatate de fabricanţii şi importatorii de suporturi şi de aparate, numit dintre acestea, şi câte un reprezentant al primilor 3 fabricanţi şi importatori de suporturi şi de aparate majori, stabiliţi pe baza cifrei de afaceri şi a cotei de piaţă din domeniul respectiv, cu condiţia ca acestea să fie declarate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor pe propria răspundere, pe de altă parte.
(5) În vederea iniţierii negocierilor potrivit procedurilor prevăzute la art. 131 alin. (2) -(4), organismele de gestiune colectivă sau structurile asociative ale fabricanţilor şi importatorilor de suporturi şi de aparate vor depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor o cerere conţinând lista suporturilor şi aparatelor, precum şi cuantumurile remuneraţiilor ce urmează a fi negociate. Metodologiile se elaborează în mod distinct pentru aparatele şi suporturile din domeniul sonor şi audiovizual şi pentru aparatele şi suporturile din domeniul grafic şi se negociază în două comisii.
(6) Remuneraţiile negociate de părţi pot fi procentuale sau forfetare şi sunt datorate pentru aparatele şi suporturile prevăzute la art. 34 alin. (2), inclusiv pentru coli de hârtie pentru copiator format A4 şi suporturi digitale.
(7) Remuneraţia compensatorie pentru copia privată se calculează la valoarea în vamă, în cazul importurilor şi, respectiv, la valoarea facturată fără TVA, în cazul fabricanţilor. Remuneraţia este scadentă la data de 25 a lunii următoare efectuării importului, respectiv facturării de către fabricanţi.
(8) Negocierile pentru stabilirea cuantumului remuneraţiei compensatorii şi a listei aparatelor şi suporturilor pentru care se datorează această remuneraţie se convoacă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi se desfăşoară potrivit procedurilor prevăzute la art. 1312."
30.Articolul 1071 va avea următorul cuprins:
"Art. 1071
Remuneraţia compensatorie pentru copia privată se colectează de către un organism de gestiune colector unic pentru operele reproduse după înregistrări sonore şi audiovizuale şi de către un alt organism de gestiune colector unic pentru operele reproduse de pe hârtie, în condiţiile prevăzute la art. 133 alin. (6)-(8). Cele două organisme de gestiune colectivă, cu atribuţii de colector unic, sunt desemnate prin votul majorităţii organismelor de gestiune colectivă beneficiare, la prima convocare, sau prin votul majorităţii celor prezenţi, la a doua convocare. Organismele de gestiune colectivă desemnate prin vot vor depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor procesul-verbal prin care au fost desemnate. În termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor va numi colectorul unic prin decizie a directorului general, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."
31.La alineatul (1) al articolului 1072, litera c) va avea următorul cuprins:
"c) în cazul copiilor înregistrate, prin procedeu analogic, pe hârtie, remuneraţia se împarte în mod egal între autori şi editori. Sumele cuvenite editorilor se repartizează acestora numai prin asociaţiile de editori, pe baza unui protocol încheiat între acestea, conţinând criteriile de repartiţie şi procentele cuvenite fiecărei asociaţii. Pot participa la negocierea protocolului de repartizare numai asociaţiile de editori care îndeplinesc condiţiile stabilite prin decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor;"
32.Alineatul (2) al articolului 1072 se abrogă.
33.Articolul 112 va avea următorul cuprins:
"Art. 112
Dispoziţiile privind limitele exercitării drepturilor prevăzute la art. 33-38 se aplică în mod corespunzător şi titularilor de drepturi conexe dreptului de autor."
34.La articolul 113, litera b) va avea următorul cuprins:
"b) reproducerea integrală sau parţială, directă ori indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloc şi sub orice formă, a propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport, indiferent dacă au fost transmise prin fir ori fără fir, inclusiv prin cablu sau satelit;"
35.La articolul 117, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) În sensul prezentei legi, prin satelit se înţelege orice satelit care operează pe benzi de frecvenţă rezervate, conform legislaţiei privind telecomunicaţiile, pentru radiodifuzarea semnalelor în scopul recepţionării de către public sau pentru comunicarea individuală privată. În acest din urmă caz este totuşi necesar ca recepţia individuală să se poată face în condiţii comparabile celor din primul caz."
36.Articolul 118 va avea următorul cuprins:
"Art. 118
(1) În cazul în care semnalele purtătoare de emisiuni sau de servicii de programe sunt difuzate sub o formă codificată, introducerea lor în lanţul de comunicare este considerată comunicare publică, dacă dispozitivul de decodificare a emisiunii este pus la dispoziţie publicului de organismul respectiv sau cu consimţământul său.
(2) Responsabilitatea comunicării publice, în cazul în care semnalele purtătoare sunt transmise de un organism situat în afara României sau într-un stat care nu este membru al Uniunii Europene şi care nu asigură nivelul de protecţie prevăzut de prezenta lege, este asigurată astfel:
a) dacă semnalele sunt transmise satelitului prin intermediul unei staţii de legătură ascensională, responsabilitatea revine persoanei care, situate pe teritoriul României sau al unui stat membru al Uniunii Europene, utilizează staţia;
b) dacă nu se apelează la o staţie de legătură ascensională, dar comunicarea către public a fost autorizată de un organism cu sediul principal în România sau pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, responsabilitatea revine organismului care a autorizat-o."
37.Alineatul (2) al articolului 119 va avea următorul cuprins:
"(2) Contractul-cadru încheiat între un organism de gestiune colectivă şi un organism de radiodifuziune sau de televiziune, pentru comunicarea publică prin satelit a unei categorii de opere aparţinând unui anumit domeniu, îşi poate produce efectele extinse şi faţă de titularii de drepturi care nu sunt reprezentaţi de organismele de gestiune colectivă, dacă această comunicare către public prin satelit are loc simultan cu radiodifuzarea terestră efectuată de către acelaşi organism emiţător. Titularul de drepturi nereprezentat are posibilitatea în orice moment să înlăture producerea efectelor extinse ale contractului-cadru, printr-un contract individual sau colectiv."
38.Alineatele (1) -(4) ale articolului 121 vor avea următorul cuprins:
"Art. 121
(1) Titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile lor pentru autorizarea sau interzicerea retransmisiei prin cablu numai prin intermediul unui organism de gestiune colectivă.
(2) Cuantumul remuneraţiei privind drepturile de autor şi drepturile conexe pentru retransmiterea prin cablu se stabileşte prin metodologii negociate între organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe şi structurile asociative ale distribuitorilor prin cablu, potrivit procedurilor prevăzute la art. 131, 1311 şi 1312.
(3) În cazul în care părţile nu pot stabili metodologii prin negociere, înainte de iniţierea procedurii de arbitraj prevăzute de art. 1312 alin. (3) acestea pot conveni să recurgă la o procedură de mediere facultativă. Această mediere este efectuată de unul sau mai mulţi mediatori aleşi de părţi în aşa fel încât independenţa şi imparţialitatea lor să nu poată fi puse la îndoială. Mediatorii au ca sarcină să ajute negocierile şi pot să notifice o propunere părţilor.
(4) În termen de 3 luni de la prezentarea propunerii de către mediatori, părţile vor notifica mediatorilor şi la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor respingerea propunerii sau acceptarea acesteia prin semnarea protocolului privind metodologii le. Notificarea propunerii, precum şi a acceptării sau respingerii acesteia se face în conformitate cu regulile aplicabile notificării actelor juridice. Acceptarea de către toate părţile este prezumată în cazul în care nici una dintre ele nu a notificat respingerea propunerii în acest termen."
39.Alineatul (2) al articolului 1211 se abrogă.
40.La articolul 1223, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul