Legislaţie

Cadru Legislativ>

REGULAMENTELE DIN DOMENIUL COMUNICAŢIILOR ŞI TEHNOLOGIEI INFORMAŢIEI


Aderarea României la Uniunea Europeană va presupune aplicarea directă în dreptul intern a regulamentelor adoptate de instituţiile comunitare.   


Conform articolului 249 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană „regulamentul are aplicabilitate generală. El este obligatoriu în toate elementele sale şi este direct aplicabil în toate statele membre”.


Regulamentul se aplică tuturor persoanelor care intră în sfera sa de aplicare. Chiar dacă este posibil ca un anumit regulament să se adreseze doar unui număr limitat de persoane acest lucru nu îl face să îşi piardă caracterul general, chiar dacă persoanele cărora le este aplicabil pot fi identificate, având în vedere faptul că „această aplicare se efectuează în virtutea unei situaţii obiective de drept sau de fapt definite prin act, în relaţie cu finalitatea acestuia din urmă.”
Regulamentul este obligatoriu în toate elementele sale, adresându-se fie instituţiilor, fie tuturor statelor membre, fie particularilor.


Regulamentul este direct aplicabil în toate statele membre; nu trebuie să fie transpus şi se impune ordinii juridice naţionale din momentul intrării sale în vigoare. Orice formă de transpunere este aşadar interzisă. Aplicabilitatea directă implică faptul că regulamentul creează imediat drepturi şi obligaţii pe care particularii le pot valorifica atât în relaţie cu autorităţile naţionale (efect direct vertical) cât şi în raport cu alţi particulari (efect direct orizontal). Aceste caractere ale regulamentului fac din acesta cel mai eficient şi complet act din multitudinea instrumentelor legislative puse la dispoziţia instituţiilor comunitare.

În sectorul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei instituţiile comunitare au adoptat un număr de 9 regulamente, al căror text se regăseşte mai jos.


1.)  REGULAMENTUL (CE) NR. 1099/2005 AL COMISIEI din 13 iulie 2005
de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 808/2004 al Parlamentului European si al Consiliului privind statisticile comunitare referitoare la societatea informatională
(Text cu relevantă pentru SEE) Pentru a vedea textul apasati aici.


2.) REGULAMENTUL (CE) nr. 2887/2000 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI din 18 decembrie 2000 privind accesul neîngrădit la bucla locală
(Text cu relevanţă pentru SEE) Pentru a vedea textul apasati aici.


3.) REGULAMENTUL (CE) nr. 45/2001 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI din 18 decembrie 2000 privind protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile şi organele comunitare şi privind libera circulaţie a acestor date. Pentru a vedea textul apasati aici.


4.) REGULAMENTUL (CE) NR. AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI 733/2002 din 22 aprilie 2002 privind punerea în aplicare a domeniului de nivel 1 „.eu”
(Text cu relevanţă pentru SEE) Pentru a vedea textul apasati aici.


5.) Regulamentul (CE) nr. 876/2002 al Consiliului din 21 mai 2002 de constituire a întreprinderii comune Galileo
Pentru a vedea textul apasati aici.


6.) Regulamentul (CE) nr. 460/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 10 martie 2004 privind instituirea Agentiei Europene pentru Securitatea Retelelor Informatice şi a Datelor
(Text cu relevantă pentru SEE) Pentru a vedea textul apasati aici.


7.) Regulamentul (CE) 808/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind statisticile comunitare referitoare la societatea informatională
(Text cu relevantă pentru SEE) Pentru a vedea textul apasati aici.


8.) Regulamentul (CE) nr. 874/2004 al Comisiei
din 28 aprilie 2004 de stabilire a normelor de politică publică privind punerea ăn aplicare  si functiile domeniului de nivel superior „.eu” si a principiilor de înregistrare
(Text cu relevantă pentru SEE) Pentru a vedea textul apasati aici.


9.) Regulamentul (CE) nr. 1321/2004 al Consiliului din 12 iulie 2004 privind crearea unor structuri de gestionare a programelor europene de radionavigatie prin satelit
Pentru a vedea textul apasati aici.
 

Căutare

Forum MCSI


Evenimente

Link-uri utile