Conceptul de politici publice a fost introdus în administraţia publică românească în anul 2005, prin adoptarea H.G. nr. 775/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice la nivel central cu scopul definirii procesului prin care guvernele îşi transpun viziunea politică în programe şi acţiuni pentru a produce schimbări în lumea reală.
Politicile publice reprezintă un instrument util pentru administraţia publică la nivel central, care să evite reglementarea excesivă într-un anumit domeniu şi care să simplifice regulile pe care cetăţeanul trebuie să le respecte în contactele sale cu autorităţile publice.
HG nr. 870/2006 defineşte politicile publice drept “totalitatea activităţilor desfăşurate de administraţia publică centrală de specialitate, în scopul soluţionării problemelor de politici publice identificate şi pentru asigurarea dezvoltărilor necesare într-un anumit domeniu”.
Unitatea de Politici Publice s-a înfiinţat potrivit dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 775/2005, ca unitate specializată în domeniul politicilor publice la nivelul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, având ca rol principal coordonarea procedurilor de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice a căror implementare se realizează prin adoptarea de acte normative.
Atribuţiile UPP în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale:
- • asigură consultanţă departamentelor de specialitate din cadrul ministerului în ceea ce priveşte elaborarea propunerii de politici publice;
- • monitorizează respectarea procedurilor adoptate prin Hotarârea Guvernului nr.775/2005 în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale;
- • asigură trimiterea propunerii de politici publice Unităţii de Politici Publice din cadrul Secretariatul General al Guvernului;
- • elaborează rapoarte de monitorizare şi evaluare cu privire la politicile iniţiate şi implementate la nivelul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în colaborare cu departamentele de specialitate.